miercuri, 30 martie 2016

Ambientul plăcut şi util, asul meu din mânecă

În afară de conţinut de calitate, publicaţiile turistice trebuie să se remarce în domeniu prin atenţia pe care o acordă partenerilor, colaboratorilor, dar şi concurenţilor în domeniu.
Pentru aceaste motive anual, publicaţia pentru care lucrez organizează o întâlnire cu ai săi colaboratori. Am participat întotdeauna la aceste evenimente şi, deşi m-am simţit întotdeauna bine, uneori m-am gândit totuşi se simte lipsa a ceva.
Anul acesta, mi s-a oferit marea şansă chiar să particip la organizarea acestui eveniment, ocazie în care am avut şansa să-mi testez abilităţile de organizator şi să acopăr acel gol pe care l-am simţit la  unele reuniuni.
Primul pas a fost stabilirea temei. Am căzut de acord că „Destinaţiile cheie ale românilor din 2016” este cea mai potrivită.

luni, 28 martie 2016

Lalele, irişi şi o cerere în căsătorie, la munte




 Pentru cele mai multe dintre femei, cererea în căsătorie este unul din cele mai frumoase momente din viaţa, iar aceste clipe sunt însoţite de simboluri clare ale iubirii: inelul şi florile cadou.
Eu sunt una din aceste multe şi fericite femei.
Soţul meu nu este cel mai romantic om din lume, însa este cu siguranţă unul dintre cei mai spontani parteneri. Mi-a făcut propunerea să-i devin soţie în urmă cu nouă ani într-un mod cât se poate de inedit.
Am plecat la munte, într-un weekend, ca să profităm cât mai putem de zăpadă. Anul acela a fost o iarnă în care neaua nu prea şi-a aratăt frumuseţea mantiei.

vineri, 25 martie 2016

Veneţia, locul verilor noastre speciale

Istorie, frumuseţe naturală, cultură, relaxare sunt cuvintele care definsec cel mai bine Italia. Oriunde ai merge în această ţară găseşti puţin din ele.

Sunt criteriile după care şi eu mă ghidez, când aleg locul în care să îmi petrec o vacanţă estivală de vis, elemente pe care le recomand tuturor celor care vor să aibă experienţa unui călător desăvârşit.

miercuri, 23 martie 2016

Prima călătorie la mare, cu maşina, în formaţie de trei

Călătoriile au facut parte întotdeauna din experientele mele, oferindu-mi clipe unice alături de cei dragi mie.
În timpul facultăţii nu ratam niciun week-end însorit şi fugeam fie la mare cu trenul, fie la munte cu ia-ma nene, fie la  ţară, la bunici cu autobuzul. Oricare ar fi fost destinaţia eram nerăbdători s-ajungem, pentru acolo ne aştepta distracţia, indiferent de care era aceasta şi de mijloacele de transport.

Am rămas la fel de călător şi după ce m-am căsătorit, şi după ce a venit pe lume băieţelul meu, chiar şi acum când este şcolar.

luni, 21 martie 2016

O casă mai călduroasă poate însemna mai multe excursii frumoase

Vestea că vom deveni părinţi ne-a determinat să ne gândim din ce în ce mai serios la reabilitarea termică a casei noastre, pentru a-i asigura un cămin cât mai confortabil în noului venit în familie. 

Locuim într-un apartament dintr-o bloc care are peste 80 de ani, iar hotărârea de a scoate ce avem mai bun din el a fost o adevărată provocare.

Am ales să procedăm ca la carte. Sfătuitorul nostru de încredere a fost tatăl meu care este specialist pe probleme de construcţii.

vineri, 18 martie 2016

Desenele animate, călătorie în afara stresului cotidian



Animaţia SURF'S UP

Am început să vizionez desene animate prin 1989, pe la 5 ani. Tatăl meu era operator de film pasionat, la acea vreme şi îmi aranja un loc destul de confortabil în sala de cinema.  

Deoarece era mai mereu extrem de ocupat, acele momente era unul din puţinele pe care le petreceam împreună. Cred că acesta a fost şi motivul pentru care aşteptam cu multă nerăbdare duminicile.

Primul desen animat din copilărie a fost „Cartea Junglei”. A fost o lume fascinantă, plină de culoare. Încă am în faţa ochilor, verdele extrem de viu în care era colorată jungla. La fel de vii mi-au rămas în memorie petele de pe peliculă care se proiectau pe ecranul uriaş. Era începutul unei călătorii pline de aventuri, din care am învăţat că există o lume mare, cu locuri extrem de diferite faţă de cea în care trăiam cu oameni care arată diferit şi se comportă diferit.

marți, 15 martie 2016

Cenuşăreasa şi Pantofolo, în călătoria vieţii lor

 Pantofi colecţia Red Queen
Undeva, în Regatul Pattini, trăia prinţul Pantofolo. Îi venise de ceva vreme timpul să se însoare şi să ia frâiele regatului, dar îi intrase în cap că înainte trebuie să îşi găsească marea dragoste. Degeaba încerca regele să-şi convingă feciorul că treburile regatului sunt mai importante, fiindcă inima tânărului nobil era neastâmpărată şi tânjea după marea dragoste pe care n-o găsea niciunde.

La insistenţele părintelui său, Pantofolo a făgăduit că îşi va alege o soţie demnă să devină regina Regatului Pattini cât mai repede. Promisiunea era promisiune, dar şi speranţa că işi va găsi marea dragoste n-o abandonase.

duminică, 13 martie 2016

Româncele sunt frumoase şi când călătoresc

Geanta de umăr, pe care o folosesc în călătorii
Aproape întotdeauna când călătoresc în străinătate, cu avionul mă însoţeşte doar un mic bagaj de mână. Nu o fac din raţiuni financiare, ci mai degrabă din motivaţii practice.

Deseori am văzut acele mici cărucioare care transportă bagajele pierzând câte o valiză, câte un angajat aruncând genţile unele peste altele nepăsându-i dacă acestea conţin obiecte care s-ar putea sparge sau călători aşteptând disperaţi la banda de bagaje geamantanele care nu mai apar. Într-un an am călătorit în timpul unor furtuni şi îmi aduc aminte cum căruciorul cu bagaje stătea neputincios în şiroaiele de apă care cădeau peste ele. Nu vreau să-mi imaginez în ce stare şi-au găsit călătorii hainele din bagaje.

vineri, 11 martie 2016

Căsuţa de vacanţă de la mare, căminul visurilor mele

Sursă foto: http://super-blog.eu
Călătorului îi sta bine pe drumuri. De aceea, pentru el, casa trebuie sa fie un loc cu totul special pentru a-l face să se reîntoarcă de fiecare dată cu drag.

Un călător merge în cele mai îndepărtate locuri, pentru a putea reveni de fiecare dată acasă, fiindcă acolo se află toată aventura vieţii lui compusă din mici călătorii strânse în colţuri care, reunite, ar compune marea călătorie a vieţii sale.

Astfel de colţuri am strâns şi eu în plimbările mele şi le-am adus acasă în speranţa ca într-o zi îmi voi face o casă de vis, o casa în care să mă simt permanent ca într-o vacanţă de neuitat la mare.

miercuri, 9 martie 2016

Semnul de carte, suvenirul perfect despre o poveste cu suflet

Semn de carte tradiţional
Înainte de călătorii a fost cartea. Aceasta a fost pasiunea copilăriei mele. Prin intermediul cărţilor am început să călătoresc prin ţinuturi unice, speciale, pline de fantezie. La fiecare carte citită, am făcut câte o promisiune: „voi ajunge aici, odată”.  De la această făgăduinţă, m-am îndreptat uşor către o altă pasiune: călătoriile.

Coincidenţă sau nu, prima mea călătorie a fost, în clasa I, la Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti Româneşti, din Târgovişte. De acolo, mi-am cumpărat primele suveniruri. Printre ele se număra şi o cărticică. Era o micuţă carte de rugăciuni, de 100 de pagini, de tipul celor de buzunar, extrem de frumos desenată. Acea slovă mi-a rămas adânc prinsă în subconştient, îndreptându-mă către o carieră în care rolul central îl au cărţile. Toată viaţa mea profesională s-a învârtit în jurul cărţilor: le-am cules textele; le-am citit, le-am tehnoredactat, le-am desenat paginile şi chiar le-am corectat pe unele. Din acest motiv, în orice colţ al lumii am mers şi voi merge, m-am oprit şi voi poposi în locuri în care sunt cărţi.

duminică, 6 martie 2016

O primăvară cu peripeţii de mucegai, la Marea Neagră

Plaja Mamaia - mai 2007
Vremea frumoasă mă face să-mi amintesc de perioada facultăţii când nebuniile se ţineu lanţ şi nu îmi trebuia prea multe resurse ca să mă distrez frumos şi memorabil.

Pentru studenţi, 1 Mai este încă un prilej de a pune în tolba experienţei amintiri frumoase, haioase sau pline de învăţăminte. Cam aşa a fost şi 1 Mai din 2007. În acea primăvară, fără nicio planificare amănunţită, am pronit spre Marea Negră, împreună cu prietenul meu de atunci - actualul soţ - să ne bucurăm de căldură chiar la malul mării, în Mamaia. Doar că în acel an, de 1 Mai vremea nu a fost aşa prietenoasă, iar în loc de zile însorite petrecute am avut parte de multă ploaie şi vânt. Atunci, nu eram extrem de pretenţioşi aşa că ne-am cazat la un hotel modest din centrul staţiunii Mamaia, apropierea de mare fiind criteriul principal, confortul căzând pe locul secundar.

marți, 1 martie 2016

A venit primavara, anotimpul călătoriilor

A venit 1 Martie, a sosit şi primavara! Parcă este altceva când te trezeşti dimineaţa şi soarele străluceşte pe cer, iar păsărelele cântă. La mine sigur este altceva, pentru că se lasă la vedere o stare de bine, o mai mare stare de bine decât în mod obişnuit.

De cum ies din casă şi aud înaripatele cerului ciripind, parcă îmi vine un dor de călătorie. Acum, parcă îl înţeleg mult mai bine pe soţul meu care vrea mereu soare, căldură şi vreme frumoasă.
Primavara este cel mai ideal anotimp pentru călătorie. Desigur, asta ştiţi şi voi cei care sunteţi călători pasionaţi. Nu este nici prea frig, întrucât Zâna Iarnă şi-a pierdut puterile aproape în totalitate, dar nici prea cald, iar noi suntem astfel feriţi de insolaţie- în special eu.